Andrei Alexandrescu este parte din echipa noastră de coachi, psiholog specializat în psihologie aplicată și analiză comportamentală, cu peste 2000 ore la activ.
Q: Ce te-a inspirat să devii coach și care a fost momentul în care ai decis să te dedici acestei profesii?
A: Povestea mea a început demult, pentru că mereu am spus că meseria m-a ales pe mine, nu eu pe ea. Când eram copil eram deosebit de intuitiv și curios în ceea ce privește modul de funcționare al oamenilor. Îmi dădeam seama foarte repede ce gândesc și de ce se comportă cum se comportă, fără să pot să-mi explic, în momentul respectiv, că este vorba de intuiție și empatie. Mi-am zis atunci că trebuie să fac tot posibilul să găsesc acele locuri în care să pot folosi și rafina această abilitate. Am folosit-o în diversele job-uri pe care le-am avut, de la business, la diplomație și profiling. Drumul spre coaching mi s-a deschis din două părți. Prima a fost buna mea prietenă Roxana, împreună cu care am lucrat cu copii cu afecțiuni oncologice și care, urmărindu-mă, mi-a spus „știu că vrei să devii psiholog, însă modul în care pui problema cu copiii și cu adulții sună a ceva ce-i zice coaching, ar trebui să te uiți și în direcția asta”.
Al doilea val a venit înainte de o demisie, când am primit o carte de Coaching cu urarea „mergi și fă ce trebuie să faci, nu-i de tine aici”. Până la urmă m-am lăsat convins, așa că le-am îmbrățișat pe amândouă.
Q: Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le-ai experimentat în cariera de coach și cum te simți influențând viețile clienților tăi?
A: Satisfacția cea mai mare pe care o resimt este fix cea pe care am căutat-o – să am parte mereu de ceva nou și să dezleg cele mai alambicate puzzle-uri. Munca mea se bazează pe mult mai mult decât coaching, așa că o să mă exprim în sens larg. Este incredibil să văd cum o persoană depășește tipare „de-o viață”, prin mine. Cum de la o viață grea și plictisitoare, oamenii încep să trăiască la adevăratul potențial și să se simtă bine. Cum încep să gândească altfel. Cum de la angajați, devin angajatori. Cum de la lipsa obiectivelor și sentimente de pierdere, ajung să le aibă. Mereu am spus că lucrul pe care îl fac poate fi pus sub eticheta „dezvoltarea potențialului uman”.
Q: Cum abordezi provocările și obstacolele care pot apărea în cadrul unei sesiuni de coaching și cum ajuți persoanele cu care lucrezi să le depășească?
A: Coaching înseamnă prin definiție provocări și obstacole. Dacă nu există, nu e coaching. Sunt o persoană sinceră, așa că dacă le observ sau măcar am o ipoteză, aleg să le adresez direct, însă diplomatic.Primul pas atunci când ajut pe cineva să depășească un obstacol, este să ajut pe cel din fața mea să-l recunoască și conștientizeze ca atare. Apoi lucrăm la modul de gândire, comportament și emoții.
Q: Care crezi că sunt cele mai importante calități ale unui coach experimentat și cum te asiguri că te dezvolți constant pentru a oferi cea mai bună îndrumare clienților?
A: Cele mai importante calități sunt autenticitatea și abilitatea naturală de a identifica unicitatea fiecărui individ și de a înțelege modul de funcționare. Exact ca în alte profesii, ca să fii bun trebuie să „ai ceva” – nu poți cânta „pe bune” la chitară, fără ureche muzicală. Autenticitatea este greu de găsit, așa că este important, ca și coach, să lucrez permanent la mine pentru a mă apropia de cine sunt cu adevărat. Cursurile de perfecționare sunt deosebit de importante așa că învățarea continuă este obligatorie pentru mine. De asemenea, am marele atu că sunt psiholog clinician cu competențe în terapii cognitiv-comportamentale și profiler, așa că am o deschidere mult mai mare față de tot ce înseamnă funcționarea umană.
Q:Poți oferi un exemplu concret de succes pe care l-ai experimentat cu un client și cum ați lucrat împreună pentru a-i ajuta să-și atingă obiectivele?
A: Cele mai vii rămase în minte sunt exemplele cu clienții care au venit la coaching fără să aibă obiective de lucrat, fiind mânați doar de „nu sunt bine, ceva lipsește, să mă duc să văd ce iese” – tot ce este provocator, pare că îmi place. Am în minte un client care a venit fără „material”, iar conform normelor ICF, noi lucrăm cu materialul clientului. Așa că am început direct – „cum de nu ai niciun obiectiv,dar cu toate astea ai venit să fii mai bine? E un paradox, pare că ai un obiectiv…”. După această întrebare ne-am conectat imediat și am început să descoperim împreună cum lipsa obiectivelor ascunde, de fapt, multă anxietate, procrastinare, emoții și stări negative. Pentru a reuși, le-am adresat pe fiecare în parte, cu obiective de etapă și acțiuni de realizat. S-a ținut de treabă, a fost serios, iar acum din angajat a ajuns angajator, iar viața lui „banală” s-a transformat în ceva demn de a fi trăit la maximum.
