Q&A cu Gabriela Bădina

Q: Ce te-a inspirat să devii coach și care a fost momentul în care ai decis să te dedici acestei profesii?

A: Când eram manager prin 2004 am citit prima oară un interviu al lui Alain Cardon despre coaching în revista Capital și am decupat articolul, înțelegând că este ceva de viitor, dar neștiind când îl voi utiliza.

În 2006 am devenit trainer într-un program de management & leadership, și, deși era conceput ca un proces de 12 luni dedicat managerilor, schimbările în comportament ale participanților nu erau notabile.

După aproape 3 ani de training, în ianuarie 2009 am decis că este nevoie să aduc coaching-ul alături de programul de management și rezultatele au fost vizibile în mai puțin de 3 luni de la începerea formării în coaching, îmbunătățire exprimată chiar de managerii de la acea vreme.

Q: Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le-ai experimentat în cariera de coach și cum te simți influențând viețile clienților tăi?

A: ”Influențez vieți” cred ce este mult spus. Recunosc că nu sunt un fan al expresiilor ”transformator, eliberator..„ pentru simplul fapt că expresiile arată mai degrabă omnipotența coach-ului și nu competențele lui. În opinia mea, nimeni nu poate transforma o persoană dacă ea însăși nu își propune asta.

Important în coaching este libertatea pe care o găsește clientul, ieșind de sub greutatea indeciziilor și a frământărilor care, mai ales dacă ocupă mintea mult timp, devin copleșitoare.

Q: Cum abordezi provocările și obstacolele care pot apărea în cadrul unei sesiuni de coaching și cum ajuți persoanele cu care lucrezi să le depășească?

A: Clarificarea obiectivului este de cele mai multe ori aspectul pe care lucrez cel mai mult. Deși exprimat inițial de coachee, șlefuirea obiectivului conduce la descoperirea, de fapt, a unui complet alt obiectiv, chiar într-o altă arie a vieții pe care clientul nici măcar nu a luat-o în calcul.

Prin pregătirea de coach am libertatea de a privi și căuta în acele locuri în care clientul nu se uită, nu are acces sau nu poate privi, pentru că mintea ne pune bariere, protejând sursa problemelor, fapt ce face imposibil uneori să găsim soluțiile singuri.

Cred că acesta este cel mai important ajutor pe care îl ofer să utilizăm împreună libertatea din coaching de a intra și în locurile bine ascunse ale minții și ale emoțiilor.

Q: Care crezi că sunt cele mai importante calități ale unui coach experimentat și cum te asiguri că te dezvolți constant pentru a oferi cea mai bună îndrumare clienților?

A: Când renunță la omnipotența și gândirea magică (cu alte cuvinte coach-ul este conștient că nu deține puterea de a face lumea „mai bună sau de a o repara”) cred că deja poate deveni un coach pregătit să ofere clienților un spațiu de lucru productiv.

Să asculte „cu toate simțurile”, să fie curios și să aibă capacitatea de a decide până unde poate insista în însoțirea pentru schimbare a clientului și unde este nevoie să se oprească pentru a respecta momentul delicat emoțional prin care acesta trece.

Activând și în psihoterapia psihanalitică aduc în coaching elemente psihodinamice care lărgesc orizontul în care clienții lucrează, managerii și companiile câștigând mult din aceasta perspectivă.

Supervizarea modului de lucru în coaching, contactul permanent cu noutățile și apartenența la organizații internaționale de executive coaching unde se împărtășesc experiențe la nivel global sunt elemente constante în dezvoltarea competențelor.

Q: Poți oferi un exemplu concret de succes pe care l-ai experimentat cu un client și cum ați lucrat împreună pentru a-i ajuta să-și atingă obiectivele?

A: O poveste amuzantă îmi vine-n minte cu o doamnă inginer care „a venit în coaching… ca să plece”. Își dorea mult să părăsească firma, poate chiar să schimbe profesia, totul părea imposibil și trebuia o schimbare imediată! Relația cu antreprenorul era „dezastruoasă”! În sesiunea 4, nu doar că nu a plecat dar a primit o nouă funcție și a putut pune în cuvinte ceea ce era necesar pentru ea și echipă.

Surpriza ei a fost când antreprenorul a întrebat-o ce anume a făcut sau a luat, că vrea și el, „Parcă ești altcineva! O așteptam demult pe această persoană în echipă!”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top