Despre gravitas v-am mai povestit cu ocazia Workshop-ului de Prezență Executivă. Reluând, această caracteristică iese la suprafață atunci când vorbim despre modul în care oamenii se poartă pe sine, cum acționează în diverse situații și contexte sociale. Gravitas, așa cum este definit de ”The Center for Talent Innovation” are 6 componente mari:
- Încredere
- Putere de decizie
- Integritate și veridicitate
- Inteligența emoțională
- Reputație
- Viziune
Una din situațiile în care m-am confruntat cu o situație neașteptată a fost la începutul unui program de dezvoltare de Leadership. M-am întâlnit cu CEO-ul pe România al companiei client, care era implicat direct în program. În fața echipei sale era un fel de Dumnezeu: nici musca nu se auzea! Feedback-ul de la echipă se dădea la sfârșitul întâlnirii, individual, pe rând, în câteva minute. Tot el încheia orice ședință printr-un discurs lung și moralizator.
În schimb, în întâlnirile individuale, CEO-ul era extrem de afabil, asculta, punea întrebări, zâmbea etc.
Și nu înțelegeam cum un om se poate schimba la 180 de grade atât de brusc.
Misterul s-a lămurit când am vorbit cu șeful lui direct: acel om suferea îngrozitor de una dintre „bolile” gravitas-ului: era extrem de egocentric și practic nu lasă loc nimănui de a se exprima. Nici măcar mie.
În plus, avea o ironie extrem de agresivă (pasiv).
Implicit, prima parte a programului de coaching a fost orientata in a găsi și practica cel mai bun model de Leadership (viu) din organizație. Care era șeful șefului CEO-ului. Odată modelul schimbat la nivel de comportament, am trecut la a găsi cel mai bun mod de a lucra cu propria echipă.
Mai mult decât atât, toate elementele gravitas-ului necesită timp și efort pentru a fi construite. Prezența Executivă poate fi construită cu perseverență și vă garantez că vă va aduce beneficii în toate interacțiunile pe care le veți avea, fie de natură personală sau profesională.