Cum te ajută coaching-ul de echipă?

Dacă ai mai lucrat în echipă atunci știi prea bine că uneori, lucrul în echipă te motivează și te entuziasmează, te face să te simți în largul tău atunci când comunici despre diverse subiecte și îți place să depui efort în ceea ce faci pentru că îți dă o stare de bine. Alteori însă, a lucra într-o echipă înseamnă certuri, lipsă de responsabilitate, productivitate slabă, ore de muncă care durează o veșnicie și dimineți în care deja te simți obosit.

Noi în cei 18 ani de activitate cu diverse tipuri de echipe am observat că majoritatea au un potențial enorm dar care nu era exploatat din cauza anumitor bariere. Acele echipe erau compuse din oameni capabili, inteligenți, dornici de a aduce plus valoare companiei, însă „atmosfera” de la muncă nu lăsa prea mult loc pentru performanță. Însă, prin coaching de echipă noi am reușit să facem acele echipe mai eficiente, mai productive și mai fericite. Prin urmare, vrem să îți prezentăm cum te ajută coachingul de echipă și care sunt beneficiile acestuia.

Ce înseamnă coachingul de echipă? 

Înainte de a puncta efectele unui coaching asupra echipelor din organizații, pentru început vrem să clarificăm ce înseamnă acesta. 

Pe scurt, coachingul de echipă este o artă. Pe lung, coachingul de echipă este un proces de învățare și dezvoltare a unei echipe pentru a-și descoperi și apoi utiliza potențialul interior. Acesta constă într-un parteneriat profesional între un coach calificat și o echipă care susține obținerea de rezultate tangibile și intangibile în raport cu obiectivele stabilite de echipă. Acest lucru se întâmplă în general prin punerea întrebărilor „puternice” pentru a ajuta fiecare membru din echipă să-și găsească propriile răspunsuri. Procesul respectiv poate fi comparat cu o călătorie spre descoperire a potențialului echipei care permite depășirea provocărilor cu mai multă ușurință în atingerea obiectivelor comune. Altfel spus, este o călătorie spre performanță a echipei. 

În zilele noastre la nivel internațional, coachingul de echipă a devenit o parte a culturii la locul de muncă unde liderii de echipă sunt învățați să dezvolte: abilități de comunicare eficiente; capacitatea de a face față provocărilor; modalități practice de sprijinire a echipelor respectând  opiniile și perspectivele fiecărui membru. Aceste aspecte sunt extrem de importante pentru a putea crește inteligența colectivă care are o putere mai mare decât inteligența fiecărui membru din echipă în parte. Cu alte cuvinte, orice companie are oameni calificați și capabili însă aceste caracteristici nu sunt suficiente pentru a putea avea succes remarcabil. Pentru a putea obține rezultate „palpabile”, coachingul de echipă este o soluție viabilă deoarece el pune în funcțiune toți „mușchii” indivizilor în timpul muncii aducând în același timp satisfacție fiecărui individ implicat în acest proces. 

Care sunt beneficiile coaching-ului de echipă? 

  • Soluțiile sunt luate de comun acord 
  • Membrii echipei simt că fac parte din procesul luării deciziilor 
  • Se îmbunătățește conștientizarea interpersonală 
  • Se consolidează angajamentul individual și de grup 
  • Scade absenteismul
  • Crește calitatea interacțiunilor între membrii echipelor inclusiv la nivel transfrontalier 
  • Se creează un adevărat spirit de echipă 
  • Colaborarea se bazează pe încredere 
  • Are loc creșterea productivității, veniturilor și profiturilor 

Sintetizând, acest proces contribuie la întărirea încrederii reciproce și la creșterea alinierii și responsabilității în cadrul echipelor și ulterior, la creșterea veniturilor și profiturilor companiei. Pentru a putea beneficia de astfel de rezultate, noi la RoCoach, transmitem cunoștințele și expertiza pe care o deținem echipelor prin elemente culturale mai degrabă, decât prin elemente tehnice sau structurale. Prin elemente culturale avem în vedere: sistemul de valori, convingeri, aspirații, așteptări, modalități de gândire și comportamentul acceptat de membrii organizației ca bază comună de acțiune. 

Problema cu care se confruntă multe organizații este „efectul de siloz” (silo effect) care blochează accesul la cunoștințe. Efectul de siloz se referă la membrii unei echipe sau a unui departament care au sarcini comune, dar refuză să își împărtășească resursele, cunoștințele sau ideile cu alte persoane sau grupuri. De ce se întâmplă acest lucru? Răspunsul se rezumă la modul în care este construită ființa umană. Oamenii sunt construiți astfel încât să gândească mai degrabă individual și local decât colectiv sau global. Prin urmare, chiar dacă informațiile sunt prezente în cadrul organizației, existența silozurilor îi determină pe oameni să le țină doar pentru ei. 

3 moduri în care te ajută coachingul de echipă

Pentru a înțelege mai bine „magia” coachingului de echipă, o să explicăm 3 moduri în care acționează acest proces asupra celor care activează în companii. 

  1. Coachingul de echipă activează diferiți „mușchi”

Studiile făcute pe echipe fac distincția între două tipuri diverse de lucru care sunt efectuate de oameni: lucrul asupra sarcinilor și lucrul de echipă. În primul caz este vorba mai mult de metodele tehnice pe care le aplici când îndeplinești o sarcină. Însă, atunci când facem referire la lucru în echipă se are în vedere modul în care sunt îndeplinite sarcinile împreună cu coechipierii. În multe cazuri, lucrul în echipă nu este apreciat la justa sa valoare, nu sunt folosiți toți mușchii în folosul echipei și în consecință, împărtășirea ideilor, comunicarea deschisă și încrederea sunt lăsate la voia întâmplării. Din cauza acestui fapt, companiile devin lente și silozate. Un coach de echipă poate activa acele zone în care se află potențial și permite acesteia să funcționeze ca un tot întreg, nu doar ca o sumă a părților sale. Totodată, coachingul de echipă ajută la crearea unui climat de susținere în care ideile să poată înflori și să prindă contur. Atunci când oamenii se simt suficient de siguri pentru a face sugestii sau a contesta ipoteze, se vor lua decizii mai bune și mai constructive care vor avantaja întreaga organizație. 

  1. Coachingul de echipă creează conștientizarea colectivă 

Ai auzit de Legea Parkinson? Pe scurt, ea descrie un fenomen de productivitate pe care l-am experimentat cu toții la un moment dat. Spre exemplu, această lege se manifestă atunci când o echipă lucrează la un proiect, iar realizarea acestuia se va prelungi adesea, copleșind tot timpul disponibil pentru finalizarea acestuia. În scenariile de grup, există tendința de a vedea o explozie inițială de activitate pe măsură ce oamenii se entuziasmează de un proiect, apoi lucrurile încetinesc pe măsură ce impulsul și entuziasmul inițial se pierde. Legea Parkinson este doar un exemplu de obicei colectiv și greu de schimbat fără conștientizarea grupului. O persoană cu aceste cunoștințe nu este suficientă și ridicarea problemei ar putea fi doar controversată dacă nu există o cultură sănătoasă a conștientizării colective. În procesul coachingului de echipă, aceste probleme sunt puse sub lumina reflectoarelor. Oamenii nu doar învață împreună să se ocupe de problemele care există deja, dar își dezvoltă abilitățile de a face față problemelor noi care vor apărea inevitabil.

  1. Membrii echipei învață să se completeze reciproc 

Un obiectiv cheie al coachingului de echipă este de a permite înțelegerea și aprecierea punctelor forte ale tuturor membrilor, fie că este vorba de punctele tari legate de sarcini sau de stilurile interactive care sunt utilizate în timpul lucrului în echipă. Acest lucru permite coagularea cunoștințelor într-un întreg și se produc rezultate sinergice. Echipele care înțeleg valoarea pe care fiecare membru o adaugă nu numai că pot funcționa mai eficient, ci și se susțin reciproc în a-și manifesta punctele forte. Mai mult, conexiunea între oameni crește și sentimentul de scopul colectiv devine tot mai prezent astfel producându-se performanța. 

Concluzie 

Coachingul de echipă este un instrument valoros care propulsează organizația prin creșterea productivității, menținerea unei cooperări eficiente între membrii acesteia, dezvoltarea abilităților eficiente, împuternicirea membrilor echipei în luarea deciziilor care vizează întreaga echipă sau organizație. Dacă dorești să ai astfel de echipe în compania ta, un coach știe rețeta perfectă pentru tine care te va duce către obținerea succesului remarcabil. Lasă-ne un mesaj www.coaching.ro/contact sau cere o ofertă aici: https://coaching.ro/servicii/dezvoltarea-echipei/.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top