Cum_sa_cresti_responsabilitatea

Cum să-ți crești nivelul de responsabilitate în echipă

 

Ai o echipă care iși duce la bun sfărsit acțiunile și proiectele. Uneori, cu greu. Alteori, cu intărzieri. Și ți se pare – mai tot timpul – că responsabilitatea ta de manager al echipei este să îi ”împingi de la spate”. Obositor, nu?

Dacă vrei să obții cele mai bune rezultate de la echipa ta – și să îi ajuți să obțină și ei cele mai bune rezultate – nu ajunge să îi incurajezi. E musai să te asiguri că oamenii tăi acceptă resposabilitatea muncii pe care o fac. Cu bunele și relele derivate din asta, deopotrivă.

Pe scurt, uite cum să o faci:

Oferă-le libertatea de a iși defini singuri ”abordarea cea mai potrivită”

Mai ales când lucrurile o iau într-o direcție gresită, lasă-i pe cei responsabili din echipa să își aleagă calea sau căile prin care să le îndrepte. Poți să setezi standardele și limitele de autoritate, însă cea mai bună mișcare este să oferi spațiul necesar pentru deciziile lor. Cu alte cuvinte, asigură-te că ai delegat și libertatea de a îndrepta lucrurile, nu doar responsabilitatea ajungerii în acest punct.

Încurajează ideea de ”ownership” în echipă

Oferă echipei posibilitatea să experimenteze toate aspectele legate de produsul sau serviciul pe care îl furnizează, de la controlul calității propriei munci, până la relația directă cu clientul. Atunci când oamenii sunt scoși din propria ”celulă” de sarcini, ei vor simți că sunt responsabili pe ceva mai mare, care are sens. Pentru ei și pentru alții. Implicit, vor depune mai mult efort, vor fi mai atenți la detalii și vor lua decizii mai bune. Ai încredere în ei și comunică tot timpul disponibilitatea ta pentru a le da sfaturi și direcții, la nevoie.

Așteaptă-te ca și ei să ia decizii

Dacă ești în situația de a lua toate deciziile cu care se confruntă echipa ta, ceva este profund în neregula. Invață-te să împingi nivelul de decizie până la cel mai ne-experimentat om din echipă. Antrenează-ți echipa (cu studii de caz, cu experimente mentale etc.) pentru a le flexa mușchiul decizional. Mai mult decât atât, nu obosi niciodată în a sublinia cu claritate rezultatele așteptate, indiferent de drumul parcurs.

Crează sentimentul de mândrie în echipă/organizație

Arată echipei rezultatele organizatiei, subliinind rolul și contributia reală a fiecăruia. Mai mult decât atăt, recompensează membrii echipei care și-au depăsit rezultatele așteptate. Stai mai aproape de cei care nu au reușit încă să ajungă acolo. Atunci când echipa te simte aproape, recunoscând eforturile lor, ei devin automat mai deschiși și încep să transmită că nevoia lor de apartenență este împlinită. Adică vor arăta către toți ceilalți că sunt mândri de echipa și organizația lor.

Recompensează-i pe cei care fac pasul înainte

Dacă la întrebarea ”Cine se oferă să iși asume proiectul?” sunt oameni care natural vor răspunde ”Eu!”, aceia sunt campionii tăi. Sigur, ceilalți pot fi la fel de buni, doar că au nevoie de ajutor. Cel mai simplu mod de a începe acest ajutor este să recunoști și să recompensezi performanța exceptională a primilor de mai sus. Iar dacă munca nu aduce rezultatele scontate, cel mai bine este să îi iei de-o parte și să îi ajuti să își indrepte greșelile. ”Cireașa de pe tort” este ceea ce Goldsmith numeste feedforward, adica să clarificați împreună ce e de facut diferit în viitor.

Asumarea responsabilității nu este un proces care să fie forțat în mințile și inimile oamenilor. În schimb, acțiunile de mai sus determină încredere în forțele proprii, încrederea de a depăși țintele propuse (chiar și pentru cele mai simple acțiuni sau procese). Iar din moment ce oamenii din echipa ta capătă această încredere, ei iși vor asuma decizii mai grele, în situații mai complexe.

Cu alte cuvinte, cu cât reusești să adaugi sens în rolurile co-echipierilor tăi, cu atât ei iși vor asuma mai multe responsabilități. Iar organizația va merge, natural, din ce în ce mai bine.

Mihai Stănescu

Îți dorești o echipă care să fie responsabilă pentru a duce la bun sfărșit sarcinile și pentru a atinge obiectivele dorite? Programează-ți o discuție cu unul dintre consilierii RoCoach și hai să vorbim despre dezvoltarea echipei tale aici: Programează-ți o discuție de explorare

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top